Ștefan Bairam va reveni peste o lună pe teren! Cel puțin asta susține Nicușor Bancu, care a aflat cât de gravă este accidentarea colegului său, la finalul partidei cu Sepsi, care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Atât Nicușor Bancu, cât și Alexandru Tudorie, s-au interesat imediat de starea lui Ștefan Bairam, care a plâns înainte să fie urcat în ambulanță, acuzând dureri mari.
Ștefan Baiaram (18 ani) este un produs al Universității Craiova. Acesta a fost adus, la prima echipă a formației oltene, în vara lui 2019. Iosif Rotariu (58 de ani), fostul mare fotbalist al Stelei, l-a remarcat și el pe Ștefan Baiaram.
„Puteam să înscriem la ultima fază, meritam să câștigăm. În atac suferim, ducem mingea până la 20 de metri, dar de acolo nu putem să punem în pericol adversarul, prin combinații sau centrări. Nu este nimic pierdut, se joacă! N-am înțeles exact ce are Baiaram. Nu e ceva foarte grav, va sta o lună, din câte am înțeles”, a spus Nicușor Bancu, la finalul partidei din Bănie.
„Nu am văzut foarte bine faza cu Baiaram. Mi s-a spus că este ok, dar că va dura ceva până își va reveni. Nu e nimic serios”, a spus și Alexandru Tudorie.
În minutul 2 al partidei din Bănie, dintre Universitatea Craiova și Sepsi, Ștefan Baiaram a fost faultat, la glezna piciorului drept, de Bryan Nouvier. Lovitura a fost una foarte dură, astfel că tânărul jucător a fost transportat de urgență la spital.
Ștefan Baiaram a izbucnit în lacrimi, iar Bogdan Mitrea a încercat să-l consoleze. În locul lui Baiaram, antrenorul Marinos Ouzounidis l-a introdus pe Juan Camara.
În urma accidentării suferite de Ștefan Baiaram, arbitrul Mladinovici nu a luat nicio măsură disciplinară împotriva lui Bryan Nouvier.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER